13 Martie 2013
Basidiomycetes, Ustilaginales, Ustilaginaceae
Taciunele zburator al graului nu este o boala mult raspandita la noi. Pagubele anuale produse de aceasta boala trec in general neobservate , si variaza intre 1-5% din productia totala.
Agentul patogen. Taciunele zburator are clamidosporii sferici , aproape sferici sau elipsoidali , rar unghiulari , unicelulari de culoare bruna, cu episporul fin echinulat. Din germinatia clamidosporilor rezulta un promiceliu septet , pe care se formeaza sporediile. Clamidosporii sunt foarte rezistenti la temperature scazute ( pana la -15 grade Celsius ) si temperature ridicate ( pana la +128 grade Celsius ) in mediu uscat. La 58 de grade in mediu umed isi pierd viabilitatea. De asemenea , rezista la actiunea sucurilor gastrice ale animalelor.
Ustilago tritici ataca pe langa Triticum vulgare si Tr. Durum , Tr. Turgidum, Tr. Spelta , Tr. Monococcum si Tr. Dicoccum. Plantele bolnave inspica mai devreme , in momentul infloririi plantelor sanatoase , clamidosporii purtati de vant ajung pe stigmatul florilor sanatoase , unde germineaza dand nastere unui promiceliu pe care se formeaza sporediile.
Prin germinarea sporediilor rezulta miceliul secundar care patrunde prin stigmat in canalul stilului si de aici prin micropil in ovar.
Boabele infectate se dezvolta normal , la recolta nedeosebindu-se de cele sanatoase. Miceliul de rezistenta ierneaza in aceasta stare si-si pastreaza vitabilitatea timp de 3-5 ani (daca boabele nu sunt semanate).
La semanat , o data cu germinarea boabelor, iese din starea de repaus si se dezvolta o data cu planta strabatand tulpina , ajunge in spic , se localizeaza in ovar unde fructifica si in locul boabelor se formeaza masa de clamidospori ai ciupercii care luati de vant infecteaza noi plante.
Dupa cum se vede , ciclul evolutiv al ciupercii are loc in 2 ani: in primul an are lov infectiunea florala , iar in anul al II-lea are loc dezvoltarea , fructificarea si raspandirea agentului patogen.
Simptome. boala se evidentiaza in momentul inspicarii. Plantele bolnave se pot recunoase si inainte de inspicat fiind mai scurte, ultima frunza ce inveleste spicul ( burduful) este de culoare mai deschisa , verde galbuie.
Plantele bolnave inspica inainte celor sanatoase si au spicul drept fata de cele sanatoase care au spicul aplecat.
Boala distruge toate partile spicului : boabe , plevi si ariste. In momentul iesirii din burduf a spicelor bolnave , in locul boabelor se gaseste o masa de spori.
Combatere. Folosirea soiurilor rezistente precoce si cu perioada scurta de inflorire.
Miceliul de rezistenta al ciupercii gasindu-se in bob ( scutelum) distrugerea acestuia nu se poate face pe cale chimica ci numai prin tratare termica ( cu apa calda la 28-30 de grade Celsius , timp de 4 ore si apoi la 51-52 grade Celsius timp de 10 minute).

eSeminte.ro - Magazin online



